vineri, 1 februarie 2008

* ----- *

Profile Jewels @ profilejewels.net

* ----- *

Profile Jewels @ profilejewels.net

* ----- *


Cool Graphics at iLLpic.com

* ----- *


Girly glitter comments from www.GirlyTags.com

* STIRI *



EDITORIAL

"Criza", dezvatul de festivisme programatice si reducerea cheltuielilorPetre Mihai Bacanu – Romania libera – citeste aici -
Romanul homo festivus – pios – se simte fudul la festivitati. si peste ele – cearta, acuzatii, invinuiri cat ziua de mare. Diriguitorii isi scot ochii, dar stau alaturi la festivitati, uneori varsa si lacrimi de fatada. Personaje care se dau de ceasul mortii de dragoste de tara si popor. Ma tot intreb daca mai-marii nostri nu s-au plictisit de atatea evenimente poleite cu festivisme. De la festivismele regimului totalitar s-a ajuns la unele mai subtile, cu acelasi scop: defulare colectiva. Care costa”.

ANALIZE SI COMENTARII

Securisti, puteti dormi linistiti !Andrei Luca Popescu & Virgil Burla – Romania libera – citeste aici -
Curtea Constitutionala a declarat ieri Legea CNSAS neconstitutionala. Aceasta decizie stopeaza, cel putin pe moment, posibilitatea CNSAS de a da verdicte de colaborare sau necolaborare cu politia politica a regimului comunist si a fost luata pe fondul procesului dintre Dan Voiculescu si Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Liderul conservator a contestat in justitie decizia data de CNSAS prin care acesta a fost declarat informator al Securitatii cu numele de cod Felix. In iunie anul trecut Curtea de Apel Bucuresti a dispus trimiterea dosarului Voiculescu la Curtea Constitutionala pentru a se pronunta asupra exceptiilor ridicate de Sergiu Andon, avocatul liderului conservator. Curtea a acceptat ieri aceste exceptii cu argumentele deputatului Andon, potrivit carora CNSAS, prin verdictele pe care le da, se substituie instantelor de judecata. In acest fel insa, Curtea Constitutionala si-a contrazis propria decizie, data acum zece luni, prin care declara ca verdictele CNSAS asigura dreptul la informare a publicului. Astazi Curtea isi va motiva decizia de a declara neconstitutionala Legea CNSAS, dar noua sefa a Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Barbulescu, s-a grabit deja sa anunte ca toate verdictele date de CNSAS sunt nule. Parlamentul sau Guvernul sunt obligate sa schimbe legea CNSAS in urmatoarele 45 de zile, iar schimbarea se va face sub presiune electorala, in conditiile in care destui senatori si deputati se tem de dosarele Securitatii, ceea ce ar putea duce la tragerea cortinei asupra trecutului oamenilor publici si magistratilor autohtoni. Anul trecut lideri politici din toate taberele au vorbit cu insistenta despre suspiciunile de colaborationism care planeaza asupra unor judecatori din Curtea Constitutionala, iar Ticu Dumitrescu a spus ca CNSAS era in curs de verificare a "magistratilor si chiar a unor membri ai Curtii" ”.

POLITICA

Curtea Constitutionala conduce RomaniaT.B. – Ziua – citeste aici -
Ambiguitatile legislative au facut ca toate controversele vietii politice sa ajunga pe masa judecatorilor Curtii Constitutionale (CC). De la numiri sau demiteri de ministri, la referendumul pentru suspendarea sefului statului, pana la reconspirarea securitatii. Declararea drept neconstitutionala a Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste nu este singura decizie controversata luata de CC. Judecatorii au fost nevoiti sa imparta dreptatea intre Seful statului, Premier si Parlament, in toate controversele politice care s-au derulat de-a lungul timpului. Asa se face ca, pentru prima oara dupa Revolutie, judecatorii de la Curtea Constitutionala au arbitrat cel mai crancen razboi politic din Romania”.

Operatiunea "camuflarea securistilor"Adrian Vintila & T.B. – Ziua – citeste aici -
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este de parere ca CNSAS functiona in afara ordinii constitutionale a Romaniei si ca verdictele date de aceasta institutie ar fi, acum, nule de drept. In timp ce PRM saluta "decizia istorica" a Curtii si crede ca CNSAS ar trebui sa dea banii inapoi, unul dintre liderii PD-L, Teodor Stolojan, se gandeste ca Mona Musca ar trebui reabilitata, iar cel care a sesizat Curtea cu privire la neconstitutionalitatea Legii Colegiului de Studiere a Arhivelor Securitatii este incantat ca a avut dreptate. Cat priveste PSD-ul, acesta oricum planuia sa modifice radical Legea Ticu”.

Melescanu sustine ca e necesara Comisia de la Cotroceni, desi ea a fost declarata neconstitutionalaT.B. – Gardianul – citeste aici -
Ministrul interimar al justitiei, Teodor Melescanu, a declarat joi ca nu este corect ca responsabilitatea urmaririi penale a unor ministri sa fie lasata doar sefului statului pledand pentru necesitatea Comisiei de la Cotroceni declarata neconstitutionala de CCR. CCR, care a admis sesizarea privind ordonanta ce a desfiintat Comisia de la Cotroceni si a unei parti din Legea raspunderii ministeriale, a decis ca multe din prevederile legale restrangeau "pana la anihilare" dreptul constitutional al sefului statului de a cere anchetarea ministrilor, se arata in motivarea prin care CCR a declarat neconstitutionala Comisia de la Cotroceni”.

Duel epistolar Presedinte-GeoanaRaluca Papadopol – Ziua – citeste aici -
Schimbul de scrisori dintre liderul PSD Mircea Geoana si seful statului continua cu reprosuri de ambele parti. Pesedistul i-a trimis, ieri, o noua scrisoare presedintelui Traian Basescu privind introducerea votului uninominal, in care a facut referire la dosarul Flota, casa din strada Mihaileanu, clientela politica a Cotroceniului si incendierea a zeci de nave in porturi straine”.

Elena Udrea, fosta avocata a RAAPPS, promite sa dea banii inapoi RegieiLuminita Castali – Gardianul – citeste aici -
Elena Udrea da banii inapoi. Secretarul executiv al PD-L a declarat ieri ca, desi e convinsa ca banii pe care i-a incasat de la RAAPPS ca avocat in perioada 2003-2004 au avut la baza un contract „perfect legal“, ii va returna totusi Regiei. Udrea spune ca sumele incasate ca onorariu de la RAAPPS se ridica la peste 2 miliarde lei, iar saptamana viitoare cabinetul sau de avocatura si reprezentantii Regiei vor avea o intalnire pentru a stabili procedura returnarii banilor. Pe de alta parte, fosta blonda de la Cotroceni a negat ca ar avea vreo intentie sa candideze la Primaria Capitalei. „Categoric nu, iar numele meu nici macar nu a intrat in cercetarea sociologica a PD-L care a inceput in aceste zile la nivelul Capitalei“, a precizat Udrea. Si pentru ca si-a facut publica averea pe blogul personal, Elena Udrea a tinut sa mentioneze ca nu se considera o femeie bogata pentru ca nu intra in topul celor 100 de politicieni”.

ULTIMA ORA

Ceferistii ameninta cu oprirea trenurilor, cerand salarii mai mariStefan Etves – Gardianul – citeste aici -
Sindicalistii din CFR anunta ca trenurile vor fi oprite pe perioada nedeterminata din cauza ca autoritatile refuza sa le satisfaca revendicarile salariale. Reprezentantii sindicatelor din CFR spun ca le-a fost oferita o majorare salariala de numai 8%, desi Ministerul Transporturilor a promis o crestere de aproximativ 11%, respectiv de la 500 lei la 570 lei”.

Sindicatele din industria alimentara, la un pas de greva generalaSimona Simionescu – Gardianul – citeste aici -
Nu se intrevad zile linistite pentru patronii din industria alimentara. Sindicalistii au anuntat declansarea conflictului de interese la nivel national, dupa ce patronatele din ramura s-au razgandit in privinta acordarii unui salariu minim de 550 de lei. Ei arata cu degetul catre patronatul din morarit si panificatie – Rompan, care „a intors negocierile pe dos“. „Nu vrem decat un salariu minim pe ramura de 550 lei pentru muncitorii necalificati, si de 660 lei pentru cei calificati“ a declarat, ieri, Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara (FNSIA). Conflictul ar putea sa escaladeze daca patronii nu vor accepta revendicarile muncitorilor. Frumosu a amenintat ca se vor parcurge toti pasii legali pentru declansarea conflictului de munca, ceea ce va duce la mitinguri si, în final, la greva generala. Protestatarii mai cer si implicarea Guvernului si a Inspectiei Muncii pentru eliminarea evaziunii fiscale si a muncii la negru, estimate la nu mai putin de 40%”.

miercuri, 30 ianuarie 2008

* ----- *

Profile Jewels @ profilejewels.net

* ----- *


Girly glitter comments from www.GirlyTags.com

* ----- *


Girly glitter comments from www.GirlyTags.com

* STIRI *



EDITORIALE

"Omul nou", taxa si parcareaIulia Popovici – Ziua – citeste aici -
O societate care plateste cu asupra de masura taxe informale (taxe pe timp, nervi si dezinteresul altora) datorate handicapurilor organismului de stat nu poate lua o noua acciza oficiala, prost motivata (cum adica sa platesti taxa pe ce-o sa faca o masina de acum in 20 de ani ???) si foarte ridicata, altfel decat ca pe-un scuipat in fata, iar apelul la o dezbatere publica, drept o alternativa la datul cu piciorul in rotile vecinului. Taxa de prima inmatriculare (si ultima poluare) e chintesenta relatiei statului roman cu al sau contribuabil - "noi ne facem ca nu va pacalim si voi va faceti ca platiti" - ajunsa la apogeu. Punct la care nici macar argumentul "asa e la UE" nu mai tine - pentru ca in UE nu dai spaga pentru un loc in parcarea cu plata”.

Spaga noastra cea de toate zileleCornel Ivanciuc – Gardianul – citeste aici
Parerea mea este ca un subiect care nu da si ia este ori oligofren, ori lenes. Statul nostru incurajeaza spaga. Pe de o parte, a creat in contribuabili complexul vinovatiei, pe care paznicii puterii il vor exploata prin tot felul de apropouri, in care subiectul cu musca pe caciula ajunge sa joace pe o partitura scrupulos experimentata. Iar pe de alta parte, mai ales spagarii statului pretind intruna sa fie recompensati cu bani negri pentru merite mai mult sau mai putin inventate. Spaga este virtutea oamenilor plini de initiative, care dau pe din laturi de energie. Fara spagari, puterea s-ar manifesta anapoda, ar lua-o razna. Europa ne vrea si pe unii, si pe altii grupati intr-un mediu care ne aduce aminte de viata de pe fundul marii. Daca n-ar exista pesti fitofagi, s-ar sufoca iarba de mare. Fara iarba, pestii ar da o lovitura de ecosistem si ar dezechilibra marea. Statul actual este pestele carnivor care echilibreaza ecosistemul”.

ANALIZE SI COMENTARII

Autoexilat din cauza nepotismului din universitatiPetre Badica – Romania libera – citeste aici -
Eugen Stamate este un exemplu de tanar student pe care neregulile din sistemul universitar l-au impins sa isi caute implinirea peste granite. A acceptat o bursa de studii in Japonia dupa ce a inteles ca, adesea, promovarea in sistemul universitar se bazeaza pe relatii de familie si mai putin pe cunostinte profesionale. Stamate i-a cerut lui Iliescu, pe cand acesta era sef de stat, "sa curete" invatamantul romanesc si a infiintat un portal unde demasca "nepotismul" din scoli. Tanarul nu a uitat motivele pentru care a fost nevoit sa paraseasca tara. A infiintat un site de internet in care a identificat "familiile" care conduc sistemul de invatamant superior. A vorbit despre felul in care este reglementat nepotismul la mari universitatii ale lumii cum ar fi Harvard sau Cornell si modul in care el functioneaza nestingherit in unele din centrele universitare din tara. Site-ul www.nepotism.org a avut zeci de mii de accesari, multe dintre initiativele sale fiind sustinute de numerosi tineri cercetatori. Satul de indiferenta autoritatilor, in 2003, Eugen Stamate i-a scris lui Ion Iliescu. Cercetatorul a pus bazele site-ului www.nepotism.org, continuat azi pe www.forumul-academic-roman.org. Aici a publicat "dosarele nepotismului" cu exemple concrete de familii angajate in cadrul aceleiasi institutii de invatamant. In disperare, i-a scris presedintelui tarii de atunci Ion Iliescu. Pentru ca nu a primit nici un raspuns, a revenit cu un nou mesaj in care ii atragea atentia ca situatia din universitati este neschimbata”.

Cunosc o tara…Dinu Flamand – Romania libera – citeste aici -
Cunosc o tara de unde multi pleaca, dar nu reusesc sa o paraseasca. Ea continua sa ii doara cu intensitatea din intrebarea interzisa: de ce m-am nascut ? Ii doare chiar mai mult dupa ce au plecat, desi au plecat ca sa scape de durere. si stiu ca indurerati de ea sunt si cei lasati acasa, chiar daca aceia par a fi mult mai intens ajutati sa uite. Ajutati de gijile zilnice, de oamenii care fabrica opinia, de cei care se prefac a lua deciziile. Ai zice ca e mai bine pentru cei ramasi: o crima abominabila la deschiderea televizorului, niste chichite de proceduri judiciare care ocupa etajele superioare ale ministerelor, niste blonde plecate prin Italia care isi varsa sangele prin hoteluri de gara, niste copii estropiati care o iau la goana cand politia londoneza se hotaraste sa-si dezmorteasca, si ea, picioarele. Distractie zilnica ! Marea regina a diversitatii a adus civilizatia pe care o stopasera la granita comunistii. Cele mai dezbracate fete indraznete se fotografiaza in vecinatatea celor mai plictisiti baieti de bani gata, dupa ce tocmai s-au intors de la Courchevel. Iar odraslele din cea de-a treia generatie postsapa nu viseaza decat sa-i imite. Cel mai mizerabil birt, unde isi dezmortesc oasele minerii, care nu mai scot minereu, se numeste "pub", desi continua sa vanda trascau, pentru a intretine iluzia unui pact cu viata. Dar uitarea in acea tara vine mai cu seama din radacina de matraguna a necazului. Preturile sunt la zona euro, desi ea nu se afla in acea zona. Rapacitatea e la nivelul din Manhattan, desi bulevardele capitalei sale (care ar trebui sa-si aleaga drept sigla un caine ce urineaza pe o bordura inutila) sunt ca niste ulite inghesuite, unde ideea de salubritate inca se lasa cu greu descoperita. Cel sarac e dispretuit. Cel slab e lovit si ignorat, in fapt, de toate pildele textelor ritualice, sacre sau laice”.

CetepeuRadu Calin Cristea – Adevarul – citeste aici -
Cristian Tudor Popescu. Un animal de presa. De paza, dar foarte periculos cand ii calci teritoriul. Iti sare la jugulara si te lasa balta de sange. A alunecat in presa, ca foarte multi din generatia noastra, dinspre literatura. A venit dinspre marea literatura S.F. (Heinlein, Asimov, Clark) pentru a se trezi intr-o presa S.F. invadata de fapturi orwelliene. De ce nu se incumeta nimeni sa alcatuiască un top al jurnalistilor care n-au mancat rahat comunist ? Am putea vedea atunci ce sleahta de tatulici si cristoi dreseaza acum constiinta tinerimii, careia ii preda lectii despre moralitatea basmalei curate. Cetepeul isi joaca propriul personaj: e incruntat, spurcat la gura, Ii sare iute mustarul si domina imediat discutia. Aceasta masca, asa cum minunat scria Ion Negoitescu despre Emil Botta, i s-a lipit de figura. S-a insingurat. A devenit un Robinson Crusoe parasit de gandul intoarcerii. Si-a facut mai multi dusmani decat prieteni. E cel mai complex, imaginativ şi misterios jurnalist roman. Fireste – si cel mai antipatizat. Unii intra in spasme cand ii vad figura pe sticla. Altii il urmaresc doar pentru a putea conchide ca nu-l suporta. Nimeni nu inchide insa televizorul. A gresit. De mai multe ori. Mai ales pe la inceputuri. A muscat si a fost muscat. C-asa-i in presa. Nu s-a murdarit insa cu bani negri. Bag mana in foc pentru asta. N-a condus osti naimite in cruciade mincinoase. N-a crutat pe nimeni. A fost doar el insusi. Asa cum este el”.

POLITICA

Olteanu ii cere explicatii lui Kovesi privind anchetarea ministrilor parlamentariOana Rotaru – Ziua – citeste aici -
Saptamana trecuta, procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a declarat ca nu mai este necesar nici un aviz din partea Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale in cazul a patru dintre actualii si fostii ministrii care sunt si parlamentari si pentru care Traian Basescu si-a dat avizul in vederea inceperii urmaririi penale. Este vorba despre Paul Pacuraru, Adrian Nastase, Miron Mitrea si Codrut Seres. Si procurorul sef al DNA, Daniel Morar, a declarat ca, din punctul de vedere al procurorilor, in afara avizului sefului statului nu mai este nevoie de nici un altul, din partea Parlamentului, in cazul ministrilor care sunt si senatori sau deputati. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a solicitat procurorului general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, sa inainteze cererile privind declansarea urmaririi penale pentru cei opt demnitari. Totodata, "in conformitate cu procedurile legale, pentru parlamentarii Adrian Nastase si Miron Mitrea, membri ai Camerei Deputatilor, ministrul interimar al Justitiei urmeaza sa inainteze Camerei solicitarile pentru declansarea procedurilor de adoptare a cererilor de incepere a urmaririi penale", se arata in scrisoarea lui Bogdan Olteanu, adresata in 25 ianuarie Codrutei Kovesi, prin care raspunde astfel adresei trimise de secretarul de stat al Ministerului Justitiei, Gheorghe Mocuta”.

Basescu premiat pentru salvarea flotei sarbeAnca Hriban – Ziua – citeste aici -
Traian Basescu a aprobat, cand era ministru al Transporturilor, survolul si aterizarea la Baneasa a sapte aeronave civile ale companiei JAT. Acestea au stat in aeroportul Baneasa in perioada 29 martie-5 mai 1999, altfel fiind expuse riscului de a fi distruse in bombardamente, in perioada conflictelor militare de la sfarsitul anilor '90. Jurnalistii care au insotit delegatia oficiala nu au avut acces la intalnire, dar, conform unor membri ai delegatiei romane, citati de Mediafax, seful statului a primit de la directorul companiei aeriene o pictura naiva reprezentand o casa”.

Parlamentarii, decisi sa-l «rezolve» pe Domn’ ProfesorPeter Murvai – Gardianul – citeste aici -
Potrivit unor surse parlamentare, membrii Comisiei de control al SRI s-au intalnit recent cu conducerea institutiei pentru a discuta cazul “Hayssam” in lumina noilor dezvaluiri privind fuga teroristului sirian si legaturile acestuia cu mediile politice romanesti. De asemenea, saptamana viitoare, SRI ar putea sa dea un raspuns la scrisorile adresate institutiei de reprezentantii Comisiei de control, referitoare atat la ancheta privind interceptarile ilegale, cat si la cea care-l priveste pe Hayssam. Pe de alta parte, sursele parlamentare sustin ca si Comisia de aparare a Senatului va redeschide dosarul sirianului. Reprezentantii PNL, PSD si PC au ajuns, se pare, la o intelegere si vor vota in acest sens, o ancheta putand fi demarata in perioada urmatoare. Anterior, si Consiliul Superior al Magistraturii a inceput verificarile in cazul convorbirilor dintre Omar Hayssam si procurorul Ciprian Nastasiu. CSM s-a sesizat din oficiu, pe 12 ianuarie, în legatura cu materialele de presa referitoare la interceptarile telefonice in cazul „Omar Hayssam“ si, în consecinta, a dispus efectuarea verificarilor necesare de catre Inspectia Judiciara”.

Basescu le scrie liderilor politici sa blocheze uninominalul lui TariceanuLuminita Castali – Gardianul – citeste aici -
Presedintele Basescu s-a razgandit... si nu mai vrea orice tip de vot uninominal. Dupa ce sefii Camerei si Senatului au cerut comisiilor juridice ca in urmatoarele doua zile sa opereze modificarile cerute de Curtea Constitutionala la Legea votului uninominal (asumata de premierul Tariceanu in Parlament in decembrie anul trecut), ieri, Basescu le-a scris liderilor partidelor parlamentare pentru a le cere sa sustina uninominalul in doua tururi de scrutin. Ceea ce ar echivala cu un indemn la blocarea uninominalului lui Tariceanu. Sub pretextul ca “saluta” initiativa clasei politice de a adopta uninominalul la inceputul acestei sesiuni, Basescu vrea ca Parlamentul sa voteze varianta de uninominal pe care a propus-o el la referendumul din noiembrie 2007”.